Barca a acostat la insula ceţoasă pe ape line, Soarele apune, cad într-o nouă melancolie. Arborii parc-ating ceru-n nemărginita câmpie. Luna din râul limpede stă aproape de mine.
Primăvara nu simt în pat a zorilor vărsare, Peste tot se aude al păsărilor voios cânt. Prin noaptea cu ploaie şuiera un vânt tare, Oare câte flori s-au scuturat pe pământ?
În august plin ochi cu-apă-i lacul liniştit, Răsfrânge seninul unit cu cerul limpezit. Peste mlaştinile Yunmeng ceaţa pluteşte fumegând, Valurile oraşul Yueyang îl scutură spumegând.
Se cufundă după munte albul soare, Fluviul Galben curge până-n mare. De vrei ca ochiu-ţi să cuprindă orizontul lat, Te urcă-n turn mai sus c-un cat.
Strălucesc noaptea cupe de jad cu vin minunat, Vrem să mai bem când pipa* ne zoreşte să-ncălecăm. Nu râdeţi că pe câmp de luptă beţi ne culcăm. Din vechime câţi recruţi din expediţie s-au înturnat?
Oraşul cu palate-i apărat de al Qinului pământ, Cele cinci vaduri se văd prin ceaţă şi vânt. De despărţire de tine sunt profund înduioşat, Amândoi, funcţionari departe de natalul sat.
Săgeata generalului cu pene de vultur i-ornată, Fâlfâie flamura-i cu coadă de rândunică brodată. Dă el un nou ordin stând plin de grandoare, Mii de batalioane răspund la a sa chemare.
Trec anii, păru-mi încărunţeşte, Vine toamna, frunzişu-ngălbeneşte. Mă scarpin în cap, frunza galbenă sună, În tristeţe cad cu tine-mpreună.
Soarele se stinse prin geamuri şi-amurgu-ncet coboară, În iatac nime nu vede urme de lacrimi în umbra-nserării. Primăvara-i pe sfârşite în ograda pustie şi solitară, Flori de păr la pământ cad şi nu deschid uşa-ntrării.
La miezul nopţii jumate din casă-i luminată de luna plină, Ursa Mare din ceruri scapătă şi Săgetătorul încet se-nclină. Tocmai în astă noapte simt în aer a primăverii caldă suflare, În casă prin verzi perdele pătrunde-a gâzelor cântare.
Afară stau gardieni în mare ţinută, Înăuntru-n linişte pluteşte o mireasmă fină. Vântul şi ploaia, care vin dinspre marea mută, Au răcorit pavilionul de lângă apa lină.
Închis tot anul în reşedinţa-mi oficială, Am ieşit azi pe câmp în zorile senine. Sălcii se leagănă-n boare domoală, Sufletu-l liniştesc verzile coline.
Lâng-un târg cobor pânzele-atârnate, Barca a ancorat lâng-o poştă solitară. Vântul mare ridică valuri legănate, Soarele se cufundă cu totul spre seară.
Musafirul a venit din soare-răsare, Ploaia din Baling hainele i le udase. Pentru ce-ai venit, îi fac întrebare, „Să-mi cumpăr toporul să tai crăci groase”.
Astăzi în casă frigu-i pătrunzător, Deodată de pustnicul din munte mi-e dor. Leagă poate vreascuri în fund de defileu, Acasă-ntors, albe pietrişuri* va fierbe mereu.
Părăsesc un prieten iubit cu mâhnire, Plutind într-o barcă-n ceaţă subţire. Spre Luoyang mă duce vâsla de-nturnare, Dangăte pier, copaci din Guangling se văd în zare.
Pe fluviul Chu ploaia cade uşoară, La Nanjing sună clopotul de seară. Udate şi ceţoase vin pânze umflate, Păsări zboară încet sub tării întunecate.
Pe fluviul Yangzi şi pe râul Huai am călătorit, Ne-am despărţit chercheliţi la fiece-ntâlnire. De la ultima despărţire norii s-au risipit, Trecură zece ani cum ape curg în a sa fire.
Îmi plac mai ales iarba suavă ce lângă pârâu creşte şi grangurul ce pe vârf de codru adânc ciripeşte. Seara cu ploaia vine năprasnic un torent de primăvară, Nu-i nimeni la vad şi singură se leagăn-o barcă uşoară.
Vântul dinspre nord smulge din pământ iarbă albă, Sub cerul hun zboară-n august fulgi de nea dalbă. Deodată-n noapte vine parc-un zefir de primăvară, Făcând mii şi mii de peri în înflorire s-apară.